Art. 30 Compartimentul Juridic urmărește respectarea legalității în activitatea desfășurată de Autoritate, în scopul protejării intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale acesteia, funcționează în subordinea directă a secretarului general și are următoarele atribuții:
(1) formulează puncte de vedere, avizează și, după caz, participă la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, la solicitarea conducerii Autorității;
(2) formulează puncte de vedere privind susținerea sau nu a inițiativelor legislative incidente domeniului protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, aflate în dezbatere la Comisiile parlamentare;
(3) avizează pentru legalitate protocoale de colaborare cu instituțiile implicate în implementarea strategiei naționale din domeniul dizabilității, precum și a celor incidente domeniului protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
(4) soluţionează şi redactează în termenul prevăzut de lege răspunsurile la corespondența ce i-a fost repartizată de către conducerea Autorității;
(5) prin consilierii juridici, asigură asistență juridică Autoritatii, prin cele trei componente legale ale acestei noțiuni: de consultanță; de avizare; de reprezentare. Toate activitățile juridice – de consultanță, de avizare și de reprezentare – au ca temei opinia personală profesională a consilierului juridic fundamentată din punct de vedere juridic, putând fi legal exercitate numai în domenii în care această opinie poate fi exprimată, cu garantarea independenței opiniei.
(6) asigură consilierea celorlalte structuri organizatorice ale Autorității;
(7) avizează legalitatea documentelor (contracte, tranzacții, acorduri/protocoale, dispoziții etc.) întocmite de către structurile Autorității;
(8) asigură informarea legislativă a conducerii Autorității, atunci când este cazul, pe baza monitoarelor oficiale.
(9) analizează îndeplinirea de către Asociațiile/Fundațiile/Federațiile care derulează activități în domeniul de competență al instituției a condițiilor prevăzute de OG nr. 26/2000 în vederea formulării de propuneri vizând recunoașterea acestora ca fiind de utilitate publică;
(10) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau, după caz, stabilite prin dispoziția președintelui Autorității, în conformitate cu prevederile legale.
Abrevieri
Art. – Articolul
OG – Ordonanța de Guvern
alin. – alineatul